Director: Silviu POPESCUVineri, 9 noiembrie 2018
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Local  

Sondaj











 Drumul către Athosul românesc intră în reabilitare printr-un proiect de peste 25,6 milioane lei



Drumul către Athosul românesc, așa cum i se mai spune mânăstirii Frăsinei, va intra, peste câteva zile, în reabilitare cu fonduri guvernamentale, a declarant președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Potrivit acestuia, cei 14 kilometri ai Drumului Județean 658, care pleacă din DN 7, traversează comuna Muereasca și ajunge până în poarta mânăstirii Frăsinei, urmează să fie recondiționați general în cadrul unui proiect prin PNDL 2, cu o valoare de peste 25,6 milioane de lei.

"Săptămâna aceasta, pe 8 noiembrie, se va preda amplasamentul pentru drumul Athosului românesc. S-a finalizat licitația și vor începe lucrările. Este un drum extrem de complicat. Vor fi acolo proceduri de lucru pentru care, de pe acum, vreau să-mi cer scuze față de cetățenii din Muereasca și față de turiști. Nu facem doar drumul, se fac poduri, sprijiniri de maluri și va fi un disconfort pentru cei care stau sau trec pe acolo", a precizat președintele CJ Vâlcea.

Mânăstirea Frăsinei este printre cele mai cunoscute și vizitate locuri din Vâlcea, fiind singurul lăcaș de cult din România unde femeile nu au acces și unde viața monahală se ghidează după rânduielile de la muntele Athos. Actualul așezământ monahal este ctitorie a Sfântului Calinic de la Cernica, episcop al Râmnicului la mijlocul secolului al XIX-lea, care l-a dezvoltat în jurul unui schit ridicat în anul 1710. Tot Sfântul Calinic este cel care le-a interzis femeilor să treacă de hotarele mânăstirii.

Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics