Director: Silviu POPESCUVineri, 21 aprilie 2017
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Local  
National  
Sănătate  
Actualitate  
IT & C  
Retete  

Sondaj





















  Mănăstirea Frăsinei, singura din România unde femeile nu au acces



Mănăstirea Frasinei este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. Lăcașul se află in comuna Muereasca, județul Vâlcea.

In această sfânta mănăstire, regulamentul Sfântului Calinic, unic in felul lui, de a nu se mânca niciodată carne in mănăstire, de a nu intra niciodată femei și de a se face slujba la miezul nopții până dimineața, este păstrat cu strictețe.

Denumirea Mănăstirii Frasinei, primită datorită pădurilor de frasini din zonă, datează din anul 1710, când doi monahi, cuvioșii Ilarion și Stefan, s-au retras in aceste locuri singuratice; la inceput, cei doi au locuit intr-o colibă de lemn, având doar un paraclis, unde se rugau. După 1718, se hotărăsc să se stabilească definitiv aici și să dea o formă legală schitului. Merg la episcopul Inochentie al Râmnicului și Noului Severin spre a obține binecuvântarea necesară intemeierii noului schit și aprobarea oficială pe baza căreia să poată locui in siguranță.

Primesc aprobarea, alături de un lot de pământ format in mare parte de pădure și pășune. Locuitorii satului din apropiere au incercat să-i alunge pe călugari și să le ia pământul, dar călugării se adresează unor boieri din Râmnicu Vâlcea (Cârstea și Nicoliță) care le iau apărarea. Aceștia au cerut episcopiei să le vândă lor terenul, pe care să-l dea schitului printr-un act de donație. Episcopia a fost de acord și astfel, acești boieri au devenit ctitori ai schitului. Situația creată prin donație a pus capăt conflictului.

In 1764 boierii Cârstea, Damian și Nicoliță din Ramnicu Valcea, construiesc o biserică de zid in locul celei de lemn, inzestrând-o cu toate obiectele necesare cultului. Biserica a fost zugravită in același an de Teodor zugravul și ucenicul său Enache. Biserica va avea hramul "Nașterea Sfantului Ioan Botezătorul", hram care s-a păstrat până astazi pentru lăcașul care, după construirea noii mănăstiri, va deveni biserică de cimitir.

In anul 1857, in urma unei vizite pastorale, Sfântul Calinic vizitează Schitul Frăsinei, unde dorește să dezvolte intreaga așezare; dorință implinită in anul 1859 când au inceput lucrările de construire a noului locaș. Lucrările s-au desfășurat destul de greu, având in vedere că atunci nu exista nicio cale de acces. Construcția s-a realizat după planurile Sfântului Calinic și cu concursul meșterului Costache, arhitectul său.

Pentru pictura bisericii, Sfântul Calinic intenționa să angajeze pe renumitul pictor Gheorghe Tattarascu, pe care il aprecia mult și cu care era prieten, dar acesta l-a recomandat pe Mișu Pop din Brașov, un alt mare pictor. Pictura bisericii Mănăstirii Frăsinei este realistă, in stil academic. Predomină culoarea albastru. După ce se fac ultimele finisări, Sfântul Calinic hotărăște sfințirea noului lăcaș, la 12 mai 1863, urmând ca biserica să aibă hramul Adormirea Maicii Domnului.

Pe piatra de legământ sunt gravate in litere chirilice atât binecuvântări pentru cele care vor păstra acest legământ, cât și blesteme pentru cele ce-l vor incălca. Conținutul scrierii de pe piatră de legământ: "Acest sfânt locaș s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinți monahi și fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor viețuitori acolo, de aceea, sub grea legatură s-a oprit de la acest loc să mai treacă inainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndăzni a trece să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbavia și tot felul de pedepse, și iarăși celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu și a smereniei noastre și să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867."

 

Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics