Director: Silviu POPESCULuni, 8 august 2016
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Local  
National  
Sănătate  
Actualitate  
Turism  
Agricultura  
Social  
Mediu  

Sondaj











  Inundațiile consumă 2,1% din PIB-ul României



Proiectul de cercetare și dezvoltare FLOOD-serv își propune să prevină efectele catastrofale ale inundațiilor prin utilizarea rețelelor sociale și a tehnologiilor inteligente. SIVECO România este coordonatorul proiectului, la nivel european.

Inundațiile produc tragedii umane și pierderi economice uriașe, având totodată consecințe grave, ireversibile pentru mediu.

Întreaga Europă se confruntă cu dezastre naturale de amploare excepțională:

- Conform datelor publice, în România, inundațiile și furtunile au dus recent la pierderea a 76 de vieți omenești și au provocat pagube de peste 1,66 miliarde Euro (adică echivalentul a 2,1% din PIB-ul țării noastre). Ele au afectat aproximativ 656.392 ha terenuri agricole, 10.420 km drumuri, 23,8 km de cale ferată, 9.113 poduri și picioare de pod, 90.394 fântâni. Delta Dunării este un areal special, afectat în mod deosebit de inundații și în care fenomenele meteo și acțiunile omului din ultimul secol au produs schimbări semnificative ecosistemelor și morfologiei zonei.

- În Italia, din 1944 până astăzi, costul estimativ al prejudiciului adus de cutremure, alunecări de teren și inundații atinge 242,5 de miliarde euro (aproximativ 3,5 de miliarde pe an). 82 % dintre localitățile din peninsulă sunt expuse riscului hidrologic și peste 5.700.000 de oameni trăiesc în zone cu risc de inundații.

- Slovacia s-a confruntat, numai în primele 10 luni ale anului 2014 cu 599 de inundații.

- Și în Peninsula Iberică, inundațiile au un impact considerabil asupra vieții și proprietăților oamenilor. În Spania, au fost determinate 1398 de locuri unde există periodic inundații majore. Rețeaua hidrografică portugheză compusă din 12 râuri partajate la vest cu Spania prezintă același risc ridicat de calamitate.

Riscurile aferente inundațiilor în marile bazine hidrografice, aflate pe teritoriul mai multor țări, pot fi reduse prin abordări transnaționale, interdisciplinare, în cadrul unor proiecte internaționale, în care participă toate părțile co-interesate.

Un astfel de demers transnațional este proiectul european de cercetare FLOOD-serv, derulat în cadrul programului Horizon 2020.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unei aplicații ce oferă servicii publice personalizate și centrate pe nevoile cetățeanului.

FLOOD-serv contribuie la creșterea implicării cetățenilor din zonele de risc, valorificând puterea colaborativă a rețelelor informatice (de oameni, de cunoștințe, de senzori) pentru conștientizarea și identificarea soluțiilor de atenuare a riscului și coordonarea acțiunilor în situații de calamitate.

Practic, vorbim de un sistem informatic care corelează în mod inteligent un volum uriaș de informații despre inundații, colectate dintr-o serie foarte largă de surse (senzori, social media și date deschise) și pe care le pune la dispoziția beneficiarilor (cetățeni și funcționari publici), pe orice tip de dispozitiv fix sau mobil (tablete și telefoane inteligente, laptopuri și PC-uri).

'Proiectul Flood-serv consideră impactul social drept un factor cheie de dezvoltare. El nu se rezumă la dezvoltarea de 'comunități online', ci are în vedere toate situațiile cu care se confruntă oamenii în viața de zi cu zi. Singura soluție viabilă, temeinică, împotriva vulnerabilităților, inclusiv a celor naturale, cum sunt și riscurile legate de inundații, este schimbarea comportamentului oamenilor. De aceea, platforma Flood-serv se bazează pe conținutul generat de cetățeni, intermediind legătura dintre aceștia și autoritățile publice responsabile, prin rețele sociale și cu ajutorul tehnologiilor mobile', afirmă Monica Florea, coordonatoarea acestui proiect și directorul Departamentului de Proiecte de Cercetare din cadrul SIVECO România.

Platforma europeană FLOOD-serv va fi implementată de 12 parteneri din 7 țări (Austria, Spania, Romania, Portugalia, Slovacia, Italia, Belgia) în cadrul unor proiecte pilot în regiuni cu risc ridicat de inundații: în Italia (regiunea Genova), România (regiunea Delta Dunării), Spania (regiunea Bilbao), Slovacia (regiunea Bratislava) și Portugalia (regiunea Vila Nova de Famalicăo, lângă Porto). În cadrul regiunilor menționate platforma FLOOD-serv va fi implementată urmând scenariile reale care implică în mod activ deopotrivă cetățenii și autoritățile publice din zonele respective.

SIVECO România este coordonatorul proiectului la nivel european, iar partenerii proiectului sunt: Cellent AG (Austria), ANSWARETECH S.L. (Spania), Government to You (Belgia), Municipalitatea orașului Genova (Italia), Institutul Național pentru Cercetarea și Dezvoltarea Deltei Dunării din Tulcea (România), Municipalitatea orașului Bilbao (Spania), ANO, Sistemas de Software e Serviços, LDA (Portugalia), Exdwarf consulting s.r.o. (Slovacia), Instituția Prefectului din Județul Tulcea (România), Bratislavský samosprávny kraj (Regiunea cu guvernare autonomă Bratislava) (Slovacia), Municipalitatea orațului Vila Nova de Famalicăo (Portugalia). Proiectul se desfășoară pe durata a 36 de luni, în perioada 1 August 2016-31 iulie 2019.

'Suntem extraordinar de onorați să coordonăm un proiect de importanța și anvergura proiectului FLOOD-serv. Deși am participat în ultimii ani la numeroase proiecte europene de cercetare în care am fost coordonatori naționali, acesta este primul proiect de cercetare Horizon 2020 în care avem misiunea de coordonare la nivel European. De altfel, SIVECO este printre puținele firme de IT din România care dețin până în prezent o astfel de responsabilitate. Noi considerăm această misiune o confirmare în plus a valorii specialiștilor noștri, din partea Comisiei Europene', spune Florin Ilia, Președinte și Director General al SIVECO România.

Funcționalitățile generale platformei FLOOD-serv sunt:

- Prognoză și avertizare — prin colectarea, prelucrarea, analiza și difuzarea informațiilor colectate de cetățeni și prelucrarea lor prin utilizarea tehnologiilor inteligente

- Stimularea comunicării online a cetățenilor și facilitarea procesului decizional colectiv pentru reducerea riscului de inundații cu ajutorul rețelelor sociale

- Conștientizarea situațiilor de criză și coordonarea acțiunilor de urgență

Soluția poate fi adaptată pentru a fi folosită și pentru alte tipuri de situații de urgență, nu doar în caz de inundații. În ce privește criteriile de performanță, sistemul informatic suportă stocarea și prelucrarea unui volum mare de date și este proiectat pentru a avea o viteză de răspuns în timp real, în cursul evenimentelor critice.

Despre SIVECO România

SIVECO România dezvoltă și exportă soluții IT și proiecte de consultanță cu valoare adăugată ridicată către țări din Comunitatea Europeană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și spațiul Comunității Statelor Independente.

SIVECO România este singura firmă românească de software care furnizează servicii informatice direct către organisme ale Comisiei Europene.

SIVECO furnizează toate serviciile necesare în întreg ciclul de viață al unui proiect informatic: de la analiza cerințelor utilizatorilor, până la proiectarea, dezvoltarea, testarea și implementarea sa, instruirea utilizatorilor finali și asigurarea de servicii de asistență tehnică și întreținere a sistemelor.

SIVECO a dezvoltat și derulează, la nivel național, unele dintre cele mai mari și mai complexe sisteme informatice din România în: educație, agricultură, asigurări de sănătate, servicii vamale, nucleare, asigurări de securitate socială.

Echipa dispune de experți IT de talie internațională, cu specializări care acoperă toate etapele de dezvoltare ale unui proiect: analiști, consultanți de afaceri, arhitecți de sistem, programatori pe diferite platforme, implementatori, testeri, experți în baze de date, formatori acreditați.

De-a lungul celor peste 24 de ani de existență, compania a fost recompensată cu peste 200 de premii interne și internaționale.

Mai multe informații despre companie și produsele sale puteți obține vizitând www.siveco.ro și www.linkedin.com/company/siveco-romania.

Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics