Director: Silviu POPESCUJoi, 27 august 2020
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
Local  
Liber  
Reportaj  
Cultura  
Interviu  

Sondaj

Prima pagin
n format pdf



















George Botoran: În America am învțat toleranța, am învțat s accept preri diverse




Doamnelor i domnilor, bine ai venit la interviurile Curierului de Râmnic. Astzi l-am invitat pe domnul George Botoran. Bun ziua, bine ai venit!

Bun ziua. Bine v-am gsit!

Un politician foarte tânr, care are s ne spun multe. Mai binezis, eu atept s aflu de la dumnealui foarte multe lucruri. Ce facei, cum suntei?

Dup serviciu, ca de obicei.

Lucrai pân la ora 16.00?

15.30-16.00, depinde, cum cere programul.

Cu ce v ocupai? Eu tiu, dar spunei-le i oamenilor care ne vd.

Eu m ocup de afacerea de familie, unde lucrm toi, mâncm toi o pâine i angajm ali oameni.

Afacerea de familie fiind una oarecum prosper, din câte tim, care nu e de ieri, de azi, e de alaltieri, imediat dup Revoluie. Ce facei, mai precis?

V mulumesc pentru prezentare, am de partea mea tradiia, firma familiei mele exist de 27 de ani, mergem spre 28 de ani. Cu prosperitatea, mai puin, dac pui mâna la anten, o s simi pulsul industriei româneti, care abia se mai întrezrete.

Ce facei, exact?

Deinem o turntorie de neferoase, unde facem, printre altele, clopote i statui, care sunt nite produse mai elegante, dar grosul cifrei de afaceri îl susinem cu piese industriale, pentru ce a mai rmas din marile firme româneti.

Deci, dumneavoastr suntei un pstrtor al marilor turntorii din România, de meteale neferoase, care au disprut aproape total.

Suntem cldii pe mica industrie, care exista odinioar, suntem pstrtorii tradiiei de a turna manual.

Facei turnarea manual, este interesant. i cu clopotele? Cei care mi-au vorbit despre dumneavostar cândva, îmi spuneau c clopotele fcute pe vremea aceea, dar i pe vremea aceasta, au sunetul cel mai curat dintre cele existente pe pia. Aa este? Exagerez? Nu este aa?

Noi ne mândrim cu faptul c suntem coreci. Reeta noastr este una corect, o gsii i pe Wikipedia, dac trebuie i noi o respectm. E ca i cum ai face un cozonac, poi s pui mai multe sau mai puine stafide. Noi punem cât trebuie. i asta ne d un sunet corect, la preul corect.

i se poate tri vânzând clopote în România? Îneleg c nu, din moment ce facei i alte piese..

Vreau s v spun c, la nivel mondial, cunosc o singur turntorie, care are dou sedii, a avut atâta activitate încât s îi mai deschid un punct de lucru. În rest, toate celelelate au câteva sute de ani de existen, unele dateaz din 1600, dar au o singur fabric cu, în jur de 20-30 de angajai, asta este cererea de pia.

Cum se numete firma?

Firma noastr de numete TURBONEF SRL. Vine de la Turntorie Botoran Neferoase.

Este important de tiut. Noi, fiind pe pia cu „Curierul de Vâlcea”, în anii când s-a deschis firma tatlui dumneavoastr, desigur c am avut contracte de publicitate, în care firma tatlui dumneavoastr ne ajuta, mai mult decât fceam noi o reclam, pe vremea aceea, adecvat. „Curierul de Vâlcea” înc exist, bravo lui, noi am evoluat i am fcut alte branduri... Deci, continuai tradiia tatlui dumneavoastr, îmi place asta.

Da, dânsul s-a retras recent i am rmas eu s m ocup. În continuare, este o afacere de suflet, mai mult. Dac ar fi s fac strict profit, m-a apuca de comer, nu de producie.

De comer online?

Da, sigur.

tii de ce îmi place chestia asta foarte mult? Pentru mine, e semn de normalitate. i Vâlcea e un exemplu, între judeele României, de normalitate, copii au preluat afacerile prinilor. i se ocup de ele cu seriozitate, cu succes. Fetele lui Miitc Crciunescu se ocup de firma Diana, fetele lui Constantin Boromiz se ocup de Boromir, de o parte din departamente. i sunt nenumrate exemple. Fiul lui Constantin Roibu, care nu e din economia de pia, ca dumneavoastr i cei pe care i-am menionat înainte, se ocup de afaceri. E interesant i pentru mine, e semn de profund normalitate. Credei c aa este?

Consider c procentul de oameni care s-au realizat fulminant, aa cum vedem noi în media, este atât de mic, încât este o alegere normal s încerci s amplifici ceva existent, cu condiia s

Curierul de Rmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informaii
Ramnic Tube
Sitemap
Arhiv
Newsletter
Anunuri
Curs valutar
Dicionar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Rmnicu Vlcea
Panoram
B4U Rmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design i programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiii :: Contact
free counter with statistics