Director: Silviu POPESCUMiercuri, 23 octombrie 2013
Titlurile zilei
Prima pagina  

Articole
carrefour  
Politic  
Local  
Sport  
National  
Actualitate  
Horoscop  
Utile  
Diverse  
Retete  
Finante Publice  
Bancuri  

Sondaj

Prima pagină
în format pdf

























Experimentul Râmnicu Vâlcea (VI)

John iese năucit din biroul Vicepreședintelui. Daniela iese și ea în urma lui. Dintr-o dată, John se întoarce și intră peste Vicepreședinte, fără să mai bată la ușă. În momentul acela, Vicepreședintele se scobea în nas și părea că face biluțe. John simți că trebuie să vomite urgent. Amintindu-și însă lecțiile de autocontrol, dezvoltate în cadrul cursurilor de Neuro Linguistic Programming, John reuși să se abțină, ba chiar schiță un zâmbet, apoi spuse pe un ton vesel:

You’re a really fucked-up person, you know that? I like you! Nu credeam să mă întâlnesc vreodată cu un dinozaur viu. Și eu, care credeam că dinozaurii sunt extinct de multă vreme! A fost un privilegiu pentru mine să vă cunosc, Mr. Dinosaur! John și Daniela au coborât scările fără să schimbe un cuvânt. I need a coffee, spuse John. Aș vrea să mergem undeva, la o terasă. Mi-e rău, sunt dizzy, de parcă aș fi fumat a bag of pot! Hai să mergem la terasa din centru, de lângă parc, i-a propus Daniela.

Așezați la masă, au comandat câte o cafea și o Cola. You know, Daniela, Coca-Cola has something magic in it. Când treci prin situații dificile și apoi bei o Coca-Cola, oricât ți-ar fi fost de rău, îți revii imediat. Realitatea începe să capete sens and the devil is wiped out. (P)

You know, Daniela, you are a really nice person. How can you live in this land of dinosaurs? It’s unbelievable how some people manage to survive like this!
O asemenea capacitate de adaptare e ceva ce a dispărut de mult în lumea civilizată.

Păi ce să fac, zice Daniela. Asta este țara mea... Unde să mă duc? Și dacă plecăm toți oamenii tineri, îți imaginezi că aici va fi un uriaș muzeu...un relicvariu.... dar poate asta ar fi o soluție, se răzgândește ea. Am putea să tăiem bilete la intrarea în țară! Poate ar fi o metodă să redresăm economia și, astfel, să ne salvăm cu toții!

Dar chiar nu puteți face nimic ca să îi schimbați? Să puneți oameni inteligenți, capabili. Niște specialiști, nu niște expirați ca Mr. Vicepresident! Voi nu vă gândiți deloc la prezent. Eu abia acum înțeleg, zice John, de ce au existat supapele inventate de scammerii din orașul vostru.

Ei, John, spuse Daniela, tu nu știi multe... Scammerii nu erau numai oameni din cartierul acela despre care ți-am vorbit - Ostroveni. Primii scammeri erau copii de judecători, de polițiști, de avocați... Mă duceam cu ei la petreceri când eram în liceu și îi auzeam cum își povesteau isprăvile. Asta era la început. Uite, de exemplu, unul din băieții ăștia avea la vremea aceea o mașină de lux, foarte scumpă. Dar nu avea 18 ani, era minor, deci nu avea permis. Așa că și-a angajat șofer, toate astea din banii obținuți... știi tu cum, de la unchiul tău din Sacramento, glumi Daniela. A fost cea mai frumoasă epocă pentru tinerii vâlceni, singura perioadă când s-au simțit cu adevărat liberi, credeau că lumea e a lor și că puteau să scape de tirania bolnavilor de părinți ai lor. Oamenii ăștia chiar au crezut în libertate și în capitalism, în ceva diferit, dar sistemul nu le-a lăsat nicio șansă.

Da, a replicat John, cred că ai dreptate. Sistemul vostru i-a creat, iar mai târziu, văzând cât de productivi sunt, tot sistemul vostru i-a acoperit. Voi v-ați distrus fabricile și ați început să exportați crimă organizată. Știi ce cred eu? Că toate lucrurile astea nu se puteau face dacă aici, în orașul ăsta, n-ar fi existat persoane interesate să profite de pe urma lor. Cum zicea the Vicepresident? The budgeteers au fost și sunt încă fericiți. Ei au avut întotdeauna mâinile curate, în timp ce banii murdari le intrau în buzunare. Anyway, am suficientă materie primă pentru articolul meu, spuse John încântat. 

Între timp, de masa lor se apropie un bărbat și o femeie. Are you John? îl întrebă bărbatul. Și tu ești Daniela, nu? Eu sunt George, iar ea e Ana, partenera mea. Eram în biroul secretarei Vicepreședintelui și v-am văzut ieșind. Și l-am văzut și pe Vicepreședinte, ieșind și el, cu fața congestionată. Zicea ceva de mama lor de ziariști nenorociți. „Vin ei, puțoii ăștia, să ne strice nouă ordinea din țară?!”, așa a zis. Am auzit că l-a cerut la telefon pe șeful Poliției Municipiului și i-a spus că vrea să fie informat din 10 în 10 minute ce mâncați, ce beți și când vă duceți la budă. Cred că l-ați scos din minți!

Hold on a minute, i-a zis John lui George. Dar de unde știți cum ne cheamă? Cine sunteți voi?

Păi ce, noi nu citim ziarele? Nu intrăm și noi pe internet? Când l-am văzut așa desfigurat pe Vice, ne-am imaginat că voi trebuie să fiți. Noi veniserăm la domnul Vice să ne înscriem în Partid, ca să ne găsim și noi un loc de muncă. Putem să stăm cu voi la masă?

Yes, of course, have a seat, le-a zis John. Și discuția începu. John află că George și Ana erau prieteni din liceu. Că lucraseră amândoi la the Combinat, el inginer proiectant, ea economist la OXO 2 și că fuseseră disponibilizați acum șase luni. Voiseră să plece din țară și ei și să se stabilească în Islanda, pentru că auziseră că Islanda este cea mai frumoasă țară din lume, unde 10% din populația țării scrie cărți.

George și Ana scriseseră și ei un roman, timp de peste doi ani, a cărui acțiune se desfășura exact în interiorul colosului chimic de unde fuseseră dați afară. După doi ani și jumătate, în ziua când au terminat romanul, au realizat că isprava lor nu putea schimba lumea. Că dinozaurii au pielea mult prea groasă pentru a putea fi penetrată de săgețile lor cu cerneală. Erau în cabana de la munte a mătușii Anei, Suzana, care lucra, desigur, la Finanțe. Într-un gest eroic, au aruncat romanul în foc și au făcut dragoste pe muzica celor de la AC/DC până în zori. Epuizați, fără pic de energie, au realizat atunci că emigrarea în Islanda e doar un vis, iar romanul lor era, de fapt, opera unor ratați. „Trebuie să intrăm în Partidul Roșu, e singura noastră șansă”, au zis George și Ana, într-un singur glas, înainte să adoarmă îmbrățișați.

John intră într-o transă profundă. Începuse să-i placă în Vâlcea County. Peisajul era fabulos! Oamenii erau unici, deosebiți, ca și George și Ana, deși pe fețele tuturor se citea o tristețe profundă. Păreau captivi într-un univers concentraționar, într-un lagăr modern care părea, mai degrabă, un laborator uriaș în care se făceau experimente pe oameni vii. Era oare 1984 sau 2013? John nu mai putea face diferența.

La un moment dat, se întrebă dacă nu cumva oamenii pe care i-a întâlnit în acest loc erau, de fapt, doar niște zombie, niște holograme, niște personaje dintr-un film alb-negru de după război. Își amintea ce văzuse prin oraș și recunoștea, în sinea sa, că nu mai văzuse atât de multe mașini noi și scumpe în niciun oraș prin care trecuse. Femeile erau strălucitoare, cu pielea netedă și albă ca a păpușilor de porțelan. Aveau ochi frumoși ca niște cristale Swarovski. Everything seems quite normal in this County, suspină John, dar de ce nu se poate face nimic aici without this fucking Red Party?  (Va urma penultimul episod)
Cuvinte cheie: experimentul ramnicu valcea, the Vicepresident, valcea, silviu popescu, criterii politice, Partidul Rosu, this fucking Red Party
ce ar fi fost ei daca n-am fi fost noi? (de organismul social - 23/10/2013 22:39)
cap avem, minte ce ne mai tre buie?
Curierul de Râmnic
Abonamente
Publicitate
Contact

Informații
Ramnic Tube
Sitemap
Arhivă
Newsletter
Anunțuri
Curs valutar
Dicționar
Jocuri
RSS 2.0

Imagini din
Râmnicu Vâlcea
Panoramă
B4U Râmnic










©2006-2010 SC CITYMEDIA SRL. Toate drepturile rezervate.Design și programare: Datagram.roDespre noi :: Termeni si condiții :: Contact
free counter with statistics